Concursul lunii: „Copilăria este bucuria”

Dragi iubitori de povești pentru suflet,

„Spune-mi o poveste pentru suflet” vă invită – în fiecare lună – la un concurs cu premii de suflet. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și are două secțiuni: arte plastice și literatură.

Prima ediție cu tema „Copilăria este bucuria” este dedicată zilei de 1 iunie și se desfășoară în perioada 24 mai – 1 iunie.

Astfel, îi provocăm pe copii să realizeze o lucrare de artă plastică prin care să ilustreze următorul paragraf din cartea Copilăria. O poveste despre bucurie a scriitoarei Veronica Iani: „Copilăria nu a dispărut și nici nu are cum să dispară. Ea este un izvor nesecat cu apă vie prin care cunoaștem BUCURIA și DRAGOSTEA. Copilăria ne-a dăruit-o Dumnezeu pentru a putea înțelege că El ne iubește și ne ocrotește. Dar și pentru a învăța, la rândul nostru, să iubim și să ocrotim.”

Lucrările pot fi realizate prin orice tehnică (grafică, desen, pictură, colaj etc.), pe hârtie sau pe carton de orice dimensiune. Le așteptăm până în 30 mai la adresa  concursuri.sops@gmail.com.  Acestea vor fi jurizate în cadrul a trei categorii de vârstă: 5-7 ani; 7-10 ani; 10-12 ani.

Totodată, îi invităm pe cei mici să scrie o scrisoare adresată unui prieten real sau imaginar, în care să răspundă la întrebarea Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?

Textele copiilor pot fi redactate în Word, cu diacritice sau pot fi scrise de mână, apoi fotografiate sau scanate.

Vom aprecia: respectarea temei, corectitudinea și expresivitatea exprimării, originalitatea. Chiar dacă scrisorile nu mai sunt la modă azi 😊, copiii știu – de la școală – ce reguli să respecte când redactează o scrisoare. Deci vom fi atenți și la acest lucru!

Secțiunea literară se va desfășura pe două categorii de vârstă: 7-10 ani și 10-12 ani. Lucrările vor fi trimise la adresa  concursuri.sops@gmail.com, până în 30 mai.

Câștigătorul de la fiecare categorie va primi un set de 10 cărți scrise și ilustrate de Veronica Iani:

„Așteptându-l pe Bebe”

„Bebe. O poveste din burtică”

„Ioana. O poveste despre sindromul Down”

„Tudor. O poveste despre adopție”

„Copilăria. O poveste despre copilărie”

„Leo. O poveste despre prietenie”

„Waiting for Baby”

„Baby. My Story from inside Mummy’s Tummy”

„Joanna. A Story of Love”

„Tony. A Story about Adoption”

De asemenea, fiecare câștigător va avea câte o întâlnire pe Skype cu Veronica Iani.

Lucrările premiate vor fi postate online.

*

Așteptăm la adresa concursuri.sops@gmail.com lucrările copiilor și următorul formular de înscriere completat: FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Obțineți informații suplimentare scriind la concursuri.sops@gmail.com.

Aflați mai multe despre „Spune-mi o poveste” de AICI, de AICI și de AICI.

Echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *