Înscrie-ți copilul la „Spune-mi o poveste pentru suflet” pe Skype. Participarea gratuită. Ateliere pe 8, 9 și 10 aprilie de la ora 19

Ai unul sau mai mulți copii cu vârsta între 5 și 8 ani? Îți dorești o activitate folositoare pentru ei? Înscrie-i la atelierul de povești „Spune-mi o poveste pentru suflet” pe Skype. Atelierul se va desfășura în zilele de 8, 9 și 10 aprilie de la ora 19.00, iar participarea este gratuită. Înscrierile se fac pe mail la spuneopovestepentrusuflet@gmail.com.

Povestea care se va citi: „Vreau un frate sau o soră”, de Astrid Lindgren.

Atelierele de miercuri și vineri vor fi susținute de Mădălina Andreescu, educatoare și mamă a trei copii. Atelierul de joi va fi susținut de Ioana Revnic. Iată ce spune Andreea despre implicarea în acest proiect:

„Am fost învățătoare timp de 10 ani. În prezent, sunt educatoare Montessori, însă anii din școală și-au pus amprenta pentru totdeauna asupra devenirii mele ca om. Sunt soție și mamă a trei copii de 1, 6 și 8 ani. Toată viața mea s-a împletit și s-a îmbogățit prin prezența curată a copiilor.
Cred cu toată ființa mea în Dumnezeu, în iubirea și în grija Lui față de toți oamenii.
Cred ca iubirea este forța care poate salva lumea.
Și cred în povești. Poveștile pot să te inspire, să te motiveze, să-ți dea curaj, să te vindece, să te ridice.
Mă bucur foarte mult că sunt parte a acestui proiect minunat, Spune-mi o poveste pentru suflet!, în care pun și din sufletul meu pentru toți cei care ne vor urmări.”

2 Comments on “Înscrie-ți copilul la „Spune-mi o poveste pentru suflet” pe Skype. Participarea gratuită. Ateliere pe 8, 9 și 10 aprilie de la ora 19”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *