Un episcop, îndemn emoționant în sprijinul persoanelor cu autism: „Să-i sprijinim și să-i încurajăm”

Izolarea agravează lipsa de sprijin, singurătatea și lipsa resurselor cu care se confruntă persoanele cu autism și familiile lor. De Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului (2 aprilie), Arhiepiscopul Elpidifor din SUA a îndemnat credincioșii să sprijine persoanele cu autism în această perioadă:

„Să îi sprijinim şi să îi încurajăm pe fraţii şi surorile noastre cu autism, şi, mai ales în această perioadă de pandemie Covid-19, să ne asigurăm că le sunt respectate drepturile şi dezvoltarea lor”.

Viețile persoanelor cu tulburări din spectrul autist sunt valoroase. Dacă vrei să faci o faptă bună pentru ele, sprijină familiile în care există o persoană cu autism. Spune-le un gând bun. O încurajare poate însemna mult. Întreabă-i dacă au nevoie de ceva. Donează pentru continuarea terapiilor de care au nevoie.

În România, una dintre asociațiile care sprijină copiii cu autism este Asociația „Și noi suntem copiii voștri”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *